Toţi suprterii Chelsea ar trebui să fie foarte mîndri de performanţa echipei. Cine ar fi crezut că după şocul de la începutul sezonului cînd “l-au plecat” pe Jose Mourinho, Chelsea a fost atît de aproape de un succes în Champions League.

Felicitări Manchester United. A fost un meci tensionat şi frumos, fără plonjări, fără simulări - o luptă adevărată la fel cum se întîmplă de fiecare dată cînd se întîlnesc eaceste echipe. oricît ar fi de dureros - Felicitări suporterilor Manchester, aveţi e echipă frumoasă, un concurent redutabil cu care ne vom bate încă mulţi ani la rînd pentru laurii victoriilor.

Revenind la Chelsea. Urmează o vară pe parcursul căreia vor fi luate mai mutle decizii importante. Contractul lui Lampard, transferul, sau nu, a luiu Drogba, soarta lui Grant (Rijkaard şi Mancini, posibili succesori). SWP trebuie lăsat să joace la altă echipă, vre-o 2 transferuri pentru a întări linia de atac a echipei şi promovarea a unu sau doi juniori de la Chelsea, Ben Sahar ar fi gata să facă pasul spre echipa de bază.

Fiecare cu pasiunile lui, mie îmi place fotbalul şi gata, nu am ce face cu asta. Viaţa are etapele ei, interesele se mai schimbă astfel prieteni care în trecut discutau fiecare meci, acum strîmbă din nas cînd aud de Solomon Kalou, Obi Mikel sau Mikah Richards. Febra fotbalistică mă ţine de vre-o 6 ani iar după toate simptomele se pare că am sindromul Chelsea.

Chelsea FC a pierdut ieri o finală de Champions League, anume a pierdut Chelsea şi nu a cîştigat Manchester. Intervine factorul “dacă”. Ieri un detaliu a decis soarta jocului. DACĂ John Terry ar fi marcat din penalty, în următoarea secundă ar fi fost în culmea fericirii şi nu la pămînt cu ochii înlăcrimaţi.

Man U este o echipă foarte bună, numai respect pentru ei, la fel sunt şi Arsenal şi Liverpool, adeversarele din Premier League. Nu e posibil să cîştigi permanent în asemenea campionat, iar la nivel de cupă europeană sunt şi mai multe cluburi puternice. Prin urmare, după trei semifinale, Chelsea a jucat o finală ceea ce nu-i deloc puţin. Încă un pas, o palmă peste obraz, o lecţie învăţată. Investesc pasiune în echipa care, îmi va oferi în viitor, extazul victoriilor, nebunia serilor din stadionele în care voi fi şi eu, poate chiar o altă finală Champions League într-un an sau doi.

În fotbal e ca în viaţă, un spectacol dinamic pe o scenă verde, ai prieteni şi adversari, ai scopuri, unii îţi pun piedici, alţii îţi dau centrări bune, cineva vrea să te ajute din tot sufletul dar nu reuşeşte. Mă gîndesc că poate oamenilor le place să sufere? În final doar o singură echipă cîştigă campionatul, o singură echipă ridică trofeul, restul lasă capul în jos şi o iau de la capăt.
Urmăriţi un super spot marca Nike. Ideea clipului este viaţa de fotbalist. Cine se pricepe un pic la fotbal încercaţi sp ghiciţi cine este personajul spotului.

Un sezon infernal. A inceput foarte prost, la un moment dat eram pe pozitia a 5-a iar in fata erau concurentii si chiar Manchester City. A plecat Mourinho, am fost dezamagit dar ca si in cazul in care a plecat Adrian Mutu dupa coco-scandal, am sustinut mai departe clubul. Proba credintei, ar spune unii, fanatism calit in alte cazuri, am continuat sa sustin aceasta echipa pentru ca nu as putea sa mai sustin o alta echipa cu atita pasiune.

A fost greu, l-am contestat pe Avram Grant, pentru ca sunt un fan al showului iar Mourinho facea show. Din fericire pentru mine show-ul a continuat, chiar daca nu atit de vizibil chiar pe terenul de joc acolo unde principalii actori au devenit fotbalistii… Uite, e o etapa, pentru orice club, trebuia sa se intimpla si la noi, echipa a fost scuturata si s-a facut restart. Geniul Jose a privit dintr-o parte cum Avram face echipa cu Stevey si Ten Cate, sustinuti de multi alti specialisti platiti pentru a face perfomante…

A renascut Ballack cind Lampard nu mai avea energie, Kalou a alergat cind Cole nu mai putea iar Drogba a mai pus latul cind a avut ocazia, asa am ajuns din urma Manchesterul si ne-am calificat in finala Champions League… Credeti ca Roman a visat vre-o data ca Chelsea ar cistiga trofeul chiar in Moscova? Nu stiu, cert este ca poate deveni extrem de simbolic, astfel incit miercuri, Piata Rosie sa fie invadata de albastru… de multitudinea de rusi care sustin Chelsea si cei peste 30.000 fani englezi care se indreapta acum spre Moscova. Chelsea demultishor faureshte istorie, acum a venit tipul sa aratam lumii cine suntem. Foc la ghete!

Chelsea a reuşit fără Mourinho să-i îndeplinească visul lui Abramovici: finala Ligii. Şi încă la Moscova.

Dacă turul se termina 1-0, aşa cum era în minutul 90, ştiam cum stăm. Liverpool a­părî­ndu-se la 40 de metri de poarta lui Reina, defensivă si­gură, contraatac din 3-4 pase, pac-pac, gol, vorba unuia de pe la noi.
Dar pe “Anfield” s-au jucat 94 de minute, iar Riise s-a trezit să-şi dea un autogol antologic. Schim­bare de planuri, necesitatea golului făcînd ca Benitez să regîndească totul. Surpriza sa a fost păstrarea pe banca de rezerve a lui Babel şi introducerea lui Benayoun, în ideea probabil ca olandezul să intre în partea secundă ca să profite de oboseala fundaşilor lui Chelsea.

Ascultă comanda la cine?

Care Chelsea s-a orientat destul de repede. Chelsea în general, pentru că-i greu de spus cine conduce pe-acolo după plecarea lui Mourinho. Avram Grant nu prea pare, Abramovici nu prea pare a se pricepe, iar Ten Cate, secundul, nu prea apare. Se zice că jucătorii sînt cei ce comandă, angrenajul fun­c­ţionînd din inerţia metodelor lui Mourinho. În fine, nu contează .

O problemă a lui Benitez s-a ivit prin accidentarea lui Skrtel, acest slovac de care puţini auziseră pînă în ianuarie. Hyypia, intrat în locul lui, e înalt, dar n-are viteză şi nici reacţii, vezi şi prelungirile. În stînga, Riise, uşor lipsit de busolă, care nici n-a urcat cum trebuia, dar nici defensiv n-a jucat bine, vezi faza golului marcat de Drogba, cînd Riise era undeva prin careu, mar­cînd cu spor punctul de la 11 metri.

“Trişorul” şi “Terminatorul”

Golul în sine a plecat dintr-un uşor ofsaid. La noi se ieşea de pe teren, începea scandalul. Drogba i-a arătat lui Benitez că nu doar la simulări se pricepe, marcînd o bijuterie, execuţia, pe teren ud şi din acea poziţie, nefiind deloc uşoară.

Liverpool a început tare repriza a doua, dar Torres a avut ghinion că în poarta cealaltă se află Cech. Chelsea însă, fie de cine o fi fost desenată, arăta însă bine, se apăra exemplar, contraataca mereu înţepător şi părea mai acomodată cu terenul destul de greu.

Vă amintiţi de Benayoun, nu? Îl uitaseră şi fanii lui Liverpool, căci nu prea jucase cine ştie ce. Ei bine, israelianul a făcut o fază incredibilă pentru Torres, al cărui gol nu mai miră pe nimeni, e pur şi simplu Fernando “the Terminator” Torres. Benayoun şi-a făcut datoria, deci poate să plece. A ieşit, dar n-a intrat Babbel, ci Pennant.

În numele mamei

Jocul celor două combatante era însă în scădere, efortul depus lăsînd urmele sale. Prelungirile au venit logic. O nebunie generală! Mai întîi un gol anulat lui Essien, decizie grea a unui asistent ultrariguros. Apoi un penalty comis de Hyypia, limpede ca picăturile de ploaie. A urmat momentul emoţionant al partidei. Lampard a transformat şi a izbucnit în lacrimi pentru mama lui, care plecase dintre cei vii joia trecută, lăsîndu-şi băiatul singur în faţa unei asemenea încercări.

Apoi a fost clar. Cineva acolo, sus, avea grijă de albaştrii. Nimic rău nu li se mai putea întîmpla. Nici măcar după golul lui Babel.

Iar la Algarve, în sudul Por­tu­ga­liei, cineva se uita la te­le­vizor şi se în­treba: “Oare eu de ce n-am pu­tut?”. Cine ştie răs­punsul să-l sune. Răs­punde la numele Jose Mourinho

Finala de anul trecut

Manchester United - Chelsea era finala care trebuia să se întîmple anul trecut pentru ca Dinamo Bucureşti, campioana României, să prindă loc direct în grupe. Şi Manchester şi Chelsea au fost atunci eliminate, dar s-au răzbunat în această ediţie. Ceea ce pe noi nu ne mai interesează.

Războiul rece

Finala de la Moscova va fi nu doar un duel englez, ci şi unul ruso-american, între Roman Abra­mo­vici, patronul lui Chelsea, şi familia Glazer, proprietarii lui Manchester. Primul e rus, ceilalţi americani, meciul se joacă la Moscova, la doi paşi de Piaţa Roşie.