FAN BLOGGING IN ROMANIAN
13 Mar
Managerul lui Chelsea, Avram Grant, nici nu se gandeste sa plece de la Chelsea. El este optimist si nu crede in zvonurile care-l dau pe tehnicianul echipei Getafe, danezul Michael Laudrup, drept noul antrenor al londonezilor.
“Sunt foarte fericit să fiu managerul lui Chelsea. Sunt mulţumit să fiu aici. Sunt pozitiv, sunt optimist. În cele mai multe cazuri, nu mereu, am făcut împreună o treabă bună. Nu mă gândesc la ce s-ar putea întâmpla. Mă gândesc la ce se întâmplă dacă vom continua să facem o treabă bună şi vom învăţa din greşelile noastre. Dacă o vom face, acest club va deveni mult mai mare decât este acum”, a spus Grant.
13 Mar
Premieră în istoria Ligii: o ţară are patru reprezentante în “sferturi”
Liverpool, după Arsenal, Man. United şi Chelsea. Niciodată în istoria Ligii nu a existat o ţară cu patru echipe în “sferturi”. S-a întîmplat acum. Anglia e regina continentului.
“Premier League e cel mai tare campionat al Europei!”, a exclamat Alex Ferguson, managerul lui Manchester, iar Rafa Benitez, care a propulsat-o pe Liverpool de două ori în finala Champions League, cîştigînd o dată trofeul, e la fel de mîndru: “Această performanţă demonstrează puterea competiţiei noastre. Avem jucători, cluburi de nivel extraordinar”.
Anglia a reuşit deja să se califice cu trei formaţii în semifinale: Man. U., Liverpool şi Chelsea în 2007. La fel, şi Italia, în 2003, reprezentată de Milan, Inter şi Juventus. Şi Spania, în 2000, beneficiind de forma excelentă a lui Real Madrid, Valencia şi Barcelona.
Acum, patru cluburi din restul Europei, Barcelona, Roma, Schalke şi Fenerbahce, încearcă să întrerupă drumul superputerilor din Albion spre un nou trofeu.
12 Mar
Tore Andre Flo, atacantul norvegian care a evoluat la Sogndal, Tromso, Brann Bergen, Glasgow Rangers, Chelsea, Sunderland, Siena, Valerenga si Leeds, a decis sa-si incheie cariera de jucator, satul de numeroasele probleme fizice. In varsta de 34 de ani, Flo a avut 76 de prezente in nationala Norvegiei, marcand 23 de goluri.
Tore Andre Flo a petrecut timpul cel mai frumos la Chelsea unde a format un duet interesant cu Zola. Flo a jucat pentru Chelsea 163 meciuri si a marcat 50 goluri in toate competiile.
11 Mar
Nicolas Anelka a început să analizeze cauză insuccesului echipei în cadrul Cupei Angliei, menţionînd că jucătorii de clasă mondială nu au demonstrat un joc la nivelul aşteptărilor.
În lipsa lui Didier Drogba, Anelka a fost pilonul de bază din linia de atac, constituită din 3 jucători, însă în meciul de sîmbătă, el şi colegii săi au fost neutralizaţi, reuşind doar 4 şuturi pe spaţiul porţii. Ca rezultat echipa s-a dovedit a fi incapabilă să schimbe cursul jocului, după ce atacantul Kayode Odejayi a marcat în poarta “aristocraţilor”.
În ultimii 10 ani, Chelsea învingea fără probleme echipele din diviziile clasate mai jos. Luînd în consideraţie echipele care au rămas în cursa pentru Cupa Angliei, înfrîngerea de sîmbătă este una dintre cele mai dureroase pentru “Chelsea”.
Însă Anelka apără echipa de cea mai obişnuită acuzaţie în asemenea cazuri, şi anume insuficienţa dorinţei de joc:
“Noi ştiam că va fi greu, deoarece “Barnsley” parcă juca ultimul meci din viaţă, şi noi toţi, în vestiare, eram dispuşi să cîştigăm disputa. Uneori, în fotbal, lucrurile merg greşit, şi trebuie să acceptăm asta. “Barnsley” a jucat bine. La noi tactica a fost corectă, - a declarat atacantul. - “Chelsea” - e o echipă de top, şi trebuiam să jucăm mai bine”.
“Criticaţi ar trebui fotbaliştii, deoarece am jucat sub nivelul aşteptărilor, şi trebuie să ne conformăm cu acest fapt. Ştim că presa se va dezlănţui pe antrenor, dar răspunderea o purtăm noi”.
Spre deosebire de majoritatea colegilor săi, Anelka, pînă cînd, nu a cîştigat nici un trofeu cu “Chelsea”. El, însă, nu încetează să spere că sezonul se va încheia cu succes, deoarece miercuri continuă cursa pentru campionatul intern, iar vineri va avea loc tragerea la sorţ pentru Liga Campionilor.
“Sper că vom schimba tradiţia de a pierde în meciuri importante. Vorbeam de Liga Campionilor, şi consider că putem învinge, deoarece avem jucători de clasă mondială. Vom folosi toată puterea pentru a reuşi ceea ce ne-am pus în plan”.
10 Mar
Fostul antrenor al lui Chelsea, Jose Mourinho, l-a atacat pe Arsene Wenger, afirmand ca nu intelege cum acesta poate fi considerat un idol pe Emirates Stadium, desi nu a mai castigat un trofeu de ani de zile.
Elegant, francezul a replicat: “Imi fac cat de bine pot treaba. Daca oamenii nu sunt multumiti, ma vor instiinta. Sportul inseamna mai mult decat sa castigi niste trofee, iar a castiga nu este totul. Conteaza si maniera in care o faci. Eu pun accent pe fair- play si incerc sa le ofer spectatorilor meciuri frumoase. Desigur, este important sa castigam, dar la fel de importanta este si integritatea morala.
Cunosc oameni care au castigat trofee si pe care nu ii pretuiesc. Va pot da exemple de sportivi care au castigat probele de 100 de metri la Olimpiada si care au trisat. Astfel de oameni exista si in fotbal.”
(Auto) exilat din fotbalul englez, Mourinho suporta greu situatia actuala, cand trebuie sa priveasca de pe margine lupta pentru titlu. Fosta sa echipa, Chelsea, se afla la 8 puncte de liderul Arsenal, si are sanse mici sa castige titlul in acest sezon.
10 Mar
Potrivit unor speculaţii în presă, relaţiile dintre jucători şi antrenorul principal este destul de tensionată. Petr Cech combate această informaţie, insistînd că echipa îl susţine pe deplin pe Grant:
“Nu pot să comentez titlurile din ziare. În orice club de fotbal, relaţiile se bazează pe conversaţii dintre staful tehnic şi jucători. “Chelsea” este un mare club, iar la conducere se află un antrenor care, pînă nu demult, era necunoscut în Anglia. Tocmai de aceasta presa încearcă să inventeze sensaţiile. Dacă Grant nu ar găsi cu noi limbă comună, atunci noi nici nu am fi în stare să învingem. Cred că acest factor este unul întemeietor pentru a combate presupunerile ziariştilor”.
“Dacă e să ne uităm la statistica meciurilor lui “Chelsea”, “Manchester United” şi “Arsenal” atunci se poate de constatat că nici una din echipe nu pierde multe puncte, din cauză că la ele evoluează jucători de clasă înaltă. Lupta pentru campionat va continua pînă în ultima etapă”.
9 Mar
Nebunia n-ar fi fost completă dacă seara nu mai aducea o surpriză. Şi ce surpriză! După Man. United şi Chelsea a părăsit competiţia.
A scos-o Barnsley, locul 19 din 24 din liga secundă. Nimeni alta decît cea care eliminase în “optimi” pe Liverpool (2-1)! Care n-a mai ajuns în semifinale din 1912, cînd a cîştigat Cupa. Golul cu capul marcat de nigerianul Odejayi la jumătatea reprizei a doua a fost de ajuns pentru ca proaspăt sfertfinalista Ligii Campionilor să fie răpusă. Trupa lui Avram Grant a fost umbra deţinătoarei Cupei Angliei şi abia în ultimul sfert de oră a forţat periculos egalarea şi rejucarea partidei.
Micuţa Barnsley s-a apărat eroic însă şi a realizat marea minune. Încă un pas şi joacă finala. Cine urmează la rînd?
Sursa: GSP
8 Mar
Antrenorul principal al echipei “Barnsley” aşteaptă cu nerăbdare disputa cu “aristocraţii” şi speră că la meci vor fi prezenţi mulţi suporteri locali.
“Barnsley” a ajuns în semifinală cîştigînd pe “Liverpool” la ei acasă, dar în clasamentul campionatului, de la retrogadare, îi desparte doar 7 puncte. Necătînd la aceasta, Davey consideră ca echipa sa poate crea probleme lui “Chelsea”:
“Totul e posibil. Nimeni nu credea că vom trece de “Liverpool”. Speram la un joc bun, şi în final am obţinut rezultatul dorit. Pentru noi, meciul de sîmbătă va fi unul important şi suntem foarte fericiţi că vom putea evolua pe teren propriu contra la aşa jucători cum sunt Lampard şi Drogba. Am obţinut victoria pe “Enfield Road” şi ne vom strădui să evoluăm bine contra “aristocraţilor”. Vreau ca oraşul să fie mîndru de noi. “Chelsea” e un adversar greu, dar jucătorii mei cred că şansa de a învinge persistă în orice meci. Nu am de gînd să le demonstrez contrariul, şi ei vor ieşi în teren anume cu această idee”.
Favoritul disputei este considerată “Chelsea”, dar Davey afirmă că pe ucenicii lui acest fapt nu-i deranjează:
“Jucătării sunt concentraţi pentru meci. Eu deja îmi închipui ce lot voi include în teren. Sunt cîţiva jucători care s-au afirmat foarte bine în meciurile precedene şi merită un loc în primul 11. Noi foarte multe am schimbat după disputa cu “Liverpool”, cauzele fiind diverse. Meciul împotriva lui Chelsea va fi unul diferit, şi noi sunt conştienţi de aceasta”.
7 Mar
JOSE MOURINHO reintra senzational in carti dupa ce a oferit odeclaratie surprinzatoare pentru toata lumea: “Mi-ar placea sa ma intorc iarasi la Chelsea !”
The Special One afirma ca relatia dintre el si proprietarul Roman sunt inca prietenoase si ca vorbesc periodic, ultima data saptamina trecuta.
“Am vorbit cu d-nul Roman Abramovich si cu Peter Kenyon la telefon cu citeva zile in urma deoarece pastram legatura. Le-am spus ca le doresc numai bine, le-am dorit mereu sa aiba succes si vreau ca Chelsea sa continue sa cistige.”
“De cele mai multe ori vorbim despre familie, priteeni, vietile noastre. Avem relatii de prietenie, intodeauna a fost asa, plecarea mea a fost o alegere comuna.”
Intrebat daca ar reveni la Chelsea Mourinho a spus: “sa revin la Chelsea? De ce nu? Inca simt ca Chelsea este o parte din mine, clubul este in inima mea pentru todeauna si ii voi dori mereu numai bine.”
“Am plecat de cinci luni dar nu veti auzit vreodata ceva rau despre Chelsea din partea mea.”
Fanii lui Chelsea l-ar primi inapoi pe Mourinho cu entuziasm si cu bratele deschise intrucit nu sunt incintati inlocuitorul lui Jose - Avram Grant.
Cu privire la informatiile care il asociau pe Jose cu pozitia de antrenor al lui Liverpool, Mourinho spune ca nu s-ar simti bine in Anglia antrenind un alt club decit Chelsea.
7 Mar
Accidentarea lui Ronaldo, forma slaba a lui Pato si Gilardino si varsta inaintata a lui Inzaghi, par a fi motivele principale ale ofertei de 26 de milioane de Euro pe care AC Milan a inaintat-o pentru Drogba.
Patronul lui Chelsea, Roman Abramovich, pare dispus sa accepte aceasta oferta venita din Italia, mai ales ca Drogba este, momentan, intr-o scadere de forma.
Afacerea ar putea fi si mai complexa. Drogba ar accepta sa vina la Milan si pentru ca, din vara, este posibil ca echipa sa fie preluata de Jose Mourinho, fostul sau antrenor de la Chelsea, care a declarat public ca si-ar dori sa antreneze o echipa din Italia.
Directorul tehnic al italienilor, Ariedo Braida s-ar fi intilnit dupa spusele ziarelor cu reprezentantii lui Drogba peste o zi dupa esecul cu Arsenal din Champions League
O sursa apropiata atacantuluiu declara ca Milan este determinata sa-l aduca Didier.
Milan i-ar fi transmis deasemenea lui Drogba, 30 ani, sa puna presiune pe Chelsea pentru a mai scade din pretul cerut.
