Tottenham s-a impus duminică, pe Wembley, cu scorul de 2-1 după prelungiri în faţa echipei Chelsea, în finala Cupei Ligii Angliei, acesta fiind primul trofeu adjudecat de formaţia de pe White Hart Lane după o pauză de nouă ani.Chelsea a deschis scorul prin Drogba, în minutul 39, însă Tottenham a egalat prin Berbatov, în minutul 69, atacantul bulgar transformând o lovitură de pedeapsă acordată pentru un henţ în careu al lui Bridge. În reprizele de prelungire care au urmat, fundaşul Woodgate a reuşit să înscrie golul victoriei lui Tottenham. Ultimul trofeu cucerit de Tottenham fusese tot cupa Ligii Angliei, în 1999.

Tottenham-Chelsea 2-1 ( Berbatov 69-penalti, Woodgate 94/ Drogba 39)

Tottenham: Robinson – Hutton, Woodgate, King, Chimbonda (Huddlestone 61)– Lennon, Jenas, Zokora, Malbranque (75) – Berbatov, Keane (Kaboul 102). Antrenor: Juande Ramos.

Chelsea: Cech – Belletti, Carvalho, Terry, Bridge - Wright-Phillips (Kalou 72), Essien (Ballack 88), Lampard, Obi Mikel (J. Cole 98) – Anelka, Drogba. Antrenor: Avram Grant.

La meciul arbitrat de Mark Halsey au asistat 87.660 de spectatori.